S-a afisat ghidul pentru programul COMERT/SERVICII 2016

Share Button

O forma finala a ghidului pentru programul COMERT/SERVICII 2016 a fost publicat astazi 23.05.2016 pe site-ul Departamentului pentru Intreprinderi mici si mijlocii. Detalii aici 

In mare nu sunt modificari fata de anii anteriori. Verificati cu atentie eligibilitatea societatii cu care doriti sa aplicati si mai ales codul CAEN pe care doriti sa accesati programul.

Acum asteptam cu nerabdare si lansarea efectiva a programului. Pentru informatii suplimentare si consultanta in vederea scrierii proiectului ne poti scrie aici:

 

Pot beneficia de AFN în cadrul Programului operatorii economici (întreprinderi mici şi mijlocii definite conform prevederilor Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune în legislaţia naţională Recomandarea CE nr.361 din data de 6 mai 2003, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L124 din data de 20 mai 2003), respectiv societăţi si societăţi cooperative, care îndeplinesc cumulativ la data solicitării următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistraţi conform Legii nr.31/1990 privind societăţile , republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza  Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sau în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr.6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanti în afaceri şi se încadrează în categoria IMM, conform Legii 346/2004;

b) sunt persoane juridice (societăţi /societăţi cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, activităţi prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta procedură (coduri CAEN conform Ordinului Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, cu modificările şi completările ulterioare, privind actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională);

c) este considerată întreprindere autonomă, legată, parteneră sau întreprindere unică;

d) au cel puţin 2 ani calendaristici de la înfiinţare la data deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii şi codul CAEN pentru care solicită finanţare este autorizat conform art. 15 din Legea 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel puţin 3 luni anterior datei deschiderii aplicaţiei electronice de înscriere a planului de investiţii;

e) au capital social integral privat;

f) nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani şi nu au asociaţi sau acţionari care deţin sau au deţinut calitatea de  asociaţi/acţionari ai altor societăţi  care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani. Asociaţii sau acţionarii care deţin mai multe societăţi  nu pot beneficia de AFN în cadrul prezentului program decât cu o singură societate.

g) nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru;

h) au o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane de euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro, la finele anului fiscal anterior (prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans);

i) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250, în anul fiscal anterior;

j) au sediul social, sunt înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului şi îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României;

k) nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;

l) nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru întreprinderei unică, aşa cum este acesta definită de Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis şi 100.000 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru beneficiarii care desfăşoară activităţi de transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. Plafoanele se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este acordat din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri comunitare.

 

Comentarii