Tu vino cu ideea, de restul ne ocupam noi!

Fonduri nerambursabile Startup Nation Mures 2022

Esti din Mures si vrei sa aplici pentru programul de finantare nerambursabila mult promis Startup Nation in 2022?

In acest moment programul STARTUP NATION este la nivelul de PROMISIUNI.

Declaratia Ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu:

„Îmi doresc să întăresc dialogul social cu toți participanții din cadrul acestor întâlniri pentru conceperea de programe și proiecte care să ducă la dezvoltarea destinațiilor turistice atractive și a unui mediu antreprenorial competitiv pe termen lung, funcțional, din toate punctele de vedere. Astfel, îmi doresc ca anul acesta, pe lângă plata tuturor măsurilor restante, să punem în dezbatere 12 programe care să aibă grupuri țintă bine definite și a căror rezultate să vizeze în primul rând sustenabilitatea.

De la programe precum StartUp Nation pentru tineri, până la investiții pentru domeniul schiabil, suntem în acel punct al dialogului social în care trebuie să definim clar politicile publice care vor sta la baza creării noilor linii de finanțare, naționale sau europene. Domeniul turismului este unul strategic, iar acest lucru trebuie să se reflecte și în alocările bugetare pe care acest minister le va gestiona”, a mai spus ministrul, citat într-un comunicat oficial al MAT.

 

Programul pentru stimularea înființării intreprinderilor mici și mijlocii „Start Up Nation”  a fost gandit ca un program multianual care urma sa se desfasoare in 4 editii ( Startup Nation 2017, Startup Nation 2018, Startup Nation 2019 si Startup Nation 2020), insa ultimele doua editii nu s-au mai desfasurat.

 

Cum s-a desfasurat programul Startup Nation in cele doua editii 2017, 2018

CINE PUTEA APLICA in cadrul STARTUP NATION 2017 – 2018 Mures?

Societatile cu forma de organizare: SRL, SRL-D infiintate dupa data de 30.01.2017 ( probabil se va mentine conditia cu 3 ani vechime )

Nu au datorii la bugetul de stat. Codul CAEN pe care aplica este activ la data depunerii decontului.

Aici ai raspunsul la intrebarea ce tip de societate sa imi fac? SRL-D sau SRL ?

Lista codurilor eligibile o puteti gasi la urmatoarea adresa   coduri CAEN (1146 downloads)

 

Completeaza mai jos formularul daca doresti sa aplici, iar in momentul in care apare procedura sau avem mai multe informatii despre program, unul din consultantii nostri te va suna:

 

CARE A FOST VALOAREA NERAMBUSABILA in cadrul STARTUP NATION 2017 – 2018 Mures?

Finanțarea de la stat a fost în valoare de 200.000 lei reprezentand 100 % din valoarea proiectului. Contribuția beneficiarilor de proiecte a fost de 0 lei. Cheltuiala aferenta cu TVA-ul a fost eligibila în cadrul programului START-UP NATION.

CARE A FOST MODUL DE DECONTARE in cadrul STARTUP NATION 2017 – 2018 Mures?

Pentru decontarea proiectului s-au folosit ambele variante de decontare:  „Cerere de plata” si „Cerere de rambursare”

Conform art. 6.11 –  „Acordarea ajutorului de minimis se face pe baza cererii-tip de eliberare a ajutorului de minimis (anexa nr. 11 la prezenta procedură), pe care beneficiarul trebuie să o depună spre aprobare la AIMMAIPE, însoţită de documente îndosariate în funcție de specificul cheltuielilor efectuate”.

In același timp s-a solicitat ca echipamentele sa fie puse în funcțiune la momentul depunerii cererii de plata. Asta doar în condițiile în care Furnizorul a avut capacitatea și încrederea de a livra echipamentele fără sa își încaseze efectiv factura.

Conform art. 6.11 litera c)  – „declarația pe propria răspundere a beneficiarului că activul/activele achiziționat/ achiziționate este/sunt nou/noi/ și puse în funcțiune la locul implementării proiectului, și că nu aplică pentru acesta/acestea, amortizarea accelerată prevăzută în Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;”

CARE AU FOST TIPURILE DE CHELTUIELILE ELIGIBILE in cadrul STARTUP NATION 2017 – 2018 Mures?

Cheltuielile eligibile pe programul START UP NATION puteau face parte din urmatoarele: echipamente tehnologice, aparate de masura si instalatii de masura, autoutilitare din categoria N1, N2, N3, echipamente ITmobilier, realizarea unei pagini web ( limita 4.000 lei ), salarii, chirie, utilitati, servicii de contabilitate pentru perioada de implementare a proiectului ( suma forfetara, maxim 60.000 lei )consultanta ( limita 8.000 lei ),  cursuri de dezvoltare ( limita 1.000 lei).

Mijloace de transport: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, elevatoare, încărcătoare, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcaţiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepţia tuturor vehiculelor simbol G.

Pentru alte activități în afara celor de rent a car sau taxi, autoturismele au fost eligibile in cadrul programului, cu justificarea necesității achiziționării acestora în planul de afaceri, în limită maximă de 36.000 lei fără TVA și maxim 1 autoturism / beneficiar.

Echipamente IT tehnică de calcul (tip PC, format din: unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video, etc.).

Salariile, servicii de contabilitate, utilitățile și cheltuielile aferente chiriilor pentru spatii de lucru, spatii de producție și spatii pentru prestări servicii și comerț (clădiri, hale de producție, spatii amenajate pentru activități de prestări servicii, producție și comerț). Spatiile pentru care se acorda chirie nu trebuia să aibă destinație locativă. Valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezenta o sumă forfetară de maxim 30% din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării planului de afaceri, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont.

Realizarea unei pagini web pentru prezentarea și promovarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor, promovare online a site-ului si cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, pentru operatorii economici care nu deţineau alt site şi care trebuia să fie funcţional la data depunerii cererii de eliberare a ajutorului de minimis și pe toată perioada de monitorizare, în valoare eligibilă de maxim 4.000 lei (pentru codul CAEN 6201 nu a fost eligibilă cheltuiala cu realizarea de pagini web).

Am pregătit un model de buget pentru programul StartUp Nation 2019. In completarea lui trebuie sa aveți în vedere limitările pentru anumite categorii de cheltuieli. O mare atenție trebuie sa acordați cheltuielilor tehnologice deoarece acestea trebuie încadrate pe anumite clase de amortizare astfel încât sa fie considerate mijloace fixe, și sa puteți puncta cu ajutorul lor la întrebarea 4 din Grila de punctaj.

CARE ERAU OBLIGATIILE ?

A fost obligatorie crearea unui SINGUR loc de munca și menținerea acestuia pe o perioada de 2 ANI începând cu anul următor implementării proiectului, dar a existat un criteriu de departajare pe numarul de locuri create. In editia din 2018 ultimul punctaj admis a fost de 100 cu 4 locuri de munca noi create.

O alta obligație a fost raportarea către AIPPIMM pe o perioada de 3 ani.  Bunurile achiziționate prin proiectul nu au putut fi înstrăinate/ vândute pe aceeasi perioada de 3 ani.

GRILA DE PUNCTAJ – STARTUP NATION 2017 – 2018

Bifati doar una din optiuni pentru fiecare intrebare !
[CP_CALCULATED_FIELDS id=”10″]

* Achiziția de software a contat în ponderea de 60% aferenta achizițiilor tehnologice punctate cu 10 puncte.

CUM S-AU FACUT  ÎNSCRIERILE?

Înscrierea s-a facut pe site-ul ministerului www.aippimm.ro, și anunțul de lansare s-a facut cu cel putin 5 zile înainte. Înscrierea on-line s-a desfășurat in 2017 în sesiune de 30 zile calendaristice, iar in 2018 in sesiune de 30 zile lucratoare. Dupa terminarea înscrierilor s-au evaluat proiectele în funcție de punctajul obținut si in functie de criteriile de departajare.

 

Etichete:

Daca ti-a placut, distribuie pe:

Call Now Button